Club Dinner Party, 2015/10, New Vice.
09.10.2015
La câte discuţii, în mediul online, a generat concursul Ducati Road Queen ( DRQ-2015) trebuia să ne vedem, să discutăm şi în jurul unui suc de mere, portocale sau … de struguri – cică vin îi zice. Totuşi dicuţiile despre DRQ-2015 au fost eclipsate de intrarea în forţă, în funcţie, a noului Vicepreşedinte D.O.C. Bucureşti. Discursul său a fost scurt, la obiect, mobilizator şi pe placul tuturor membrilor prezenţi – Stimaţi membrii, sunt onorat şi cu această ocazie fac cinste, în rest Ride & Fun. Toţi am aplaudat frenetic, dar nu mult, că ne-am apucat de mâncat şi băut, rezon, să nu îî producem un discomfort major domnului Vicepreşedinte. Aşa că în aceste condiţii nu putem decât să îi urăm success şi dacă va avea acelaşi discurs, de mai multe ori, sigur mobilizarea şi prezenţa la acţiunile clubului va creşte. Ne-a lipsit regina DRQ-2015, sigur cu prezenţa ei, feminină, atmosfera ar fii fost mult, mult mai plăcută şi mai dinamică. Oricum ne vom deplasa în 2016, la Cluj, cu motoarele să vedem cum se circulă cu Pony – noul sistem de car sharing, în premieră la noi în România, să organizăm acolo un Club Dinner Party şi cu regina noastră DRQ-2015.